Rapid » Dan Șucu, în „inspecție” la noua bază de 5,5 milioane de euro
Share!Articol de Marius Mărgărit – Publicat miercuri, 22 iunie 2022, 14:01 / Actualizat miercuri, 22 iunie 2022 14:39
Dan Șucu, noul co-proprietar al clubului Rapid, a mers în vizită la una dintre noile baze ale „alb-vișiniilor”, fosta „Constructorul”, la care se lucrează de zor.
Fosta bază „Constructorul”, care nu are încă un sponsor care să-i dea numele, capătă contur și culoare.
Omul de afaceri Dan Șucu, care deține 50% dintre acțiunile clubului, a mers în vizită la baza a cărei construcție va costa 5,5 milioane de euro.
GSP LIVE
A bătut-o pe Juventus și apoi s-a sinucis din dragoste. Povestea tragică a fotbalistului român căruia părinții i-au interzis căsătoria: „L-au găsit spânzurat cu o frânghie luată de la club!”
Dan Șucu, în „inspecție” la baza de 5,5 milioane de euro a Rapidului
Acolo a fost montat gazonul pe primul teren mare, rezervat juniorilor care joacă 11 contra 11. Gazonul este unul special, fabricat în Italia, la Monza, și va fi acoperit cu granule naturale din plută.
Urmează aranjarea a trei alte terenuri: două de minifotbal, cu dimensiunile 60×40 metri, celălalt de 105×68 metri, pentru echipa de seniori a Rapidului. Acesta va fi de iarbă naturală, ranforsat hibrid, de o calitate superioară celui de pe stadionul din Giulești.
Pe deasupra, au fost deja montați cei 20 de stâlpi de iluminare pentru toate terenurile, iar acum se lucrează simultan la aleile de acces și la viitoarea parcare.
„Am fost la Monza la sfârșitul anului trecut, la fabrica care produce acest gazon special, pentru că am vrut să luăm ce e mai bun pentru copii, să beneficieze de cele mai bune condiții”, a declarat Vasile Maftei, directorul tehnic al Centrului de Copii și Juniori.