Dinamo și-a stabilit prima țintă din mercato, dar nu poate înregistra fotbalistul » Când ar putea fi deblocată situația
Share!Articol de Eduard Apostol – Publicat vineri, 24 iunie 2022, 17:39 / Actualizat vineri, 24 iunie 2022 17:42
Comisia Tehnică a lui Dinamo a analizat diverse CV-uri ale unor jucători care ar putea sosi să întărească echipa, precum togolezul Charles Acolatse (27 de ani), doar că nu există persoana oficială care să parafeze actele și antrenorul care să dea verdictul.
Dinamo caută jucători. Pentru viitor, pentru că acum oricum nu-i poate înregimenta, având transferurile blocate. Și dacă nu ar fi interdicția de la FIFA, ce-ar putea fi ridicată la începutul lunii viitoare, dacă clubul îi va achita 26.000 de euro lui Gluhakovic, tot nu ar putea aduce niciun fotbalist. Nu există administratorul special cu drept de semnătură și antrenorul care să valideze mutarea!
DINAMO
Dinamo nu poate juca nici în Colentina: „Ăștia n-au bani nici de-o ciorbă! Păi, voi vreți să plătim scaune rupte de PCH?”
Dinamo a găsit jucători, dar nu-i poate înregistra
Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar, a transmis că va convoca AGA în cel mai scurt timp posibil. Până atunci, Comisia Tehnică a roș-albilor a analizat diverse propuneri de jucători care să vină să întărească echipa.
Printre numele luate în calcul de dinamoviști este și cel al mijlocașul defensiv Charles Acolatse, 27 de ani, liber de contract, fotbalist care a început sezonul trecut la U Cluj și l-a încheiat la Dacia Unirea Brăila. Un jucător care are șase ani de România, cu experiențe și la Daco-Getica, Turrris, Foresta Suceava și Dunărea Călărași.
Charles Acolatse, în tricoul lui Dinamo
Togolezul, cu pașaport francez, ar fi dispus la discuții, Dinamo așteaptă să vadă dacă poate face mutarea. În social media, Charles a apărut îmbrăcat într-un tricou al „câinilor”.